sâmbătă, 5 decembrie 2009

Basescu,acasa la moguli

Pentru a-i vizita pe moguli,Traian Băsescu a mers tocmai până în India, unde printre altele,a vizitat legendarul palat Taj Mahal, din Agra,creaţie a unui mogul din secolul al 17-lea, Shah Jahanal. În fosta capitală a Imperiului mogul,Băsescu s-a arătat extaziat de minunile clădite de adevăraţii moguli.Acasă la moguli,Băsescu s-a simţit în al nouălea cer,fiindu-i puse la dispoziţie cu serviabilitate strictul necesar.După ce Băsescu şi-a exprimat admiraţia faţă de Taj Mahal,a mai declarat ,spre invidia altor turişti,că de-a lungul călătoriilor sale a avut marea şansă să viziteze şi Farul din Alexandria şi Colosul din Rhodos.
Surse sincere din staff-ul hotelier al familiei Băsescu spun că în vizita sa acasă la moguli,Băsescu şi soţia sa au dormit în patul lui Procust,pe lenjerie confecţionată din pânza Penelopei.La prânz,familia prezidenţială a acceptat invitaţia unui descendent al mogulilor pentru o plimbare cu arca lui Noe,care a fost închiriată special pentru acest eveniment.La cină a fost prezentă şi dama cu camelii,care i-a făcut cadou Mariei Băsescu cutia Pandorei,cadou pe care soţia lui Băsescu şi-l dorea încă de când era mică.
La plecare,Băsescu a primit cadou din partea reprezentanţilor diplomatici Sabia lui Damocles,despre care a recunoscut că i-a lipsit în vizita lui la Colosul din Rhodos.La rândul său,Traian Băsescu a ţinut morţiş să facă şi el un cadou memorabil indienilor,oferindu-le flori,culese tocmai din Grădinile suspendate ale Semiramidei,gest care i-ar fi uimit chiar şi pe foştii moguli.
La revenirea în ţară,Traian Băsescu s-a arătat mulţumit de vizita sa acasă la moguli,dând contraexemplu mogulii României,care nu sunt suficient de pregătiţi pentru vizita sa,acesta fiind motivul pentru care el va continua să lupte împotriva lor.

inspiratie: inpolitics.ro
revizuit pt. times.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentarii